„Joc fotbal în anul 1389!”** Aventura unui român în Persia!

Redactor:
Mihai Andries
  • Publicat:
  • Actualizat:

La 27 de ani, ex-băcăuanul David a ales să joace pentru bani și
familie, semnând cu Gostaresh Foolad Novin, o echipă din Liga a
III-a iraniană care joacă la Tabriz. El a povestit pentru ProSport
ce a însemnat pentru el contactul cu fotbalul și viața din Iran,
fiind urmat la puțin timp de încă doi români.

Deși a avut oferte de la Botoșani și ASC Bacău, fundașul Daniel
David a acceptat să plece în august în Iran, tentat de salariul
promis de un club din primul eșalon iranian. Primul șoc la
contactul cu lumea islamică l-a avut când a aflat că Iranul se află
în anul 1389, deoarece acolo se trăiește după calendarul modern
iranian
(Solar Herji). Anul 0 marchează migrarea profetului
Mohamed de la Mecca la Medina, în 622.
Al doilea șoc l-a resimțit în stomac: Iranul se afla în plin
Ramadan, așa a ajuns să mănânce cornuri până seara la 20:00, când
se deschideau restaurantele. Aventura a continuat la fel de
uimitor. David a dat probe la echipa care îl dorea, Steel Aziz, i
s-a spus că a fost la înălțime și că toată lumea e mulțumită de el,
dar la puțin timp i s-a arătat ușa. Între timp, a mai venit în
probe un jucător sârb, acesta fiind preferat de antrenorul echipei,
sârb și el.

A semnat
convins că va juca în Liga a II-a

Cum în România începuse campionatul, Daniel a acceptat prima
ofertă ce i s-a făcut, tot din Iran. Cel care i-a oferit un
contract a fost ex-internaționalul iranian Mehdi Pashazadeh (37 de
ani), aflat la prima experiență ca antrenor în Iran, după ani buni
petrecuți ca jucător în Germania și Austria. Ce nu a înțeles David
în momentul negocierii a fost că „Second Division” înseamnă, de
fapt, a treia ligă iraniană, după Iran Pro League și Azadegan
League. Când a aflat, era prea târziu. Semnase contractul și nici
nu ar mai fi renunțat, pentru că banii pe care i-a primit erau cu
mult peste ce ar fi luat în Liga a II-a din România.

„Impresar” pentru un alt băcăuan

Întrebat de Pashazadeh dacă știe un portar interesat să vină în
Iran, după o scurtă vacanță în țară înainte de startul
campionatului iranian, în octombrie, David s-a întors cu un
ex-băcăuan, Ciprian Manea (foto jos, în stânga), la vremea aceea
titular la ACSMU Poli Iași. La început, cei doi români au fost
cazați la un hotel deținut de patronul clubului, unde li s-au
asigurat toate condițiile. După sosirea cărților verzi, iranienii
au găsit un apartament pentru care David și Manea plătesc 700 de
dolari pe lună pentru chirie și utilități.

I-au
pus o atelă cât roata de mașină

Daniel a avut parte și de un moment mai neplăcut. De câteva
săptămâni, el este accidentat, după ce a călcat pe o minge la
antrenamente. La spital, a aflat că are entorsă de gradul III (foto
jos) și, cum devenise om de bază, cei de la club au încercat să-l
recupereze cât mai repede. Așa că l-au dus la un vraci, care i-a
pus un fel de gumă pe picior. A doua zi, și-a dat „pasta” jos de pe
picior, pentru că îl ardea, și s-a dus la spital, unde i-a fost
pusă „o atelă de vreo 10 kilograme și lată cât roata de mașină”,
după cum mărturisește Daniel. După încă o zi, a mers la un doctor
în Teheran, care i-a dat o atelă modernă, care să îi permită să se
miște. Atela nouă l-a costat 100 de dolari, dar clubul i-a decontat
toate cheltuielile pe baza chitanțelor.

Femei
lapidate, orez, kebab și sute de ceaiuri pe zi

Fundașul român mărturisește că îi este greu fără familie, însă
soția și băiatul lui nu au ce căuta în Iran. „Aici nu poate
copilări un străin, iar femeile sunt îmbrăcate din cap până în
picioare. Li se văd doar ochii, iar adulterul se pedepsește cu
bătaia cu pietre”, sunt cuvintele jucătorului. Mâncare? „Numai orez
și kebab, iar cu ceaiurile m-au căpiat. Beau 100 pe zi”. De
distracție nu se pune problema: „Stăm numai ca bolnavii în casă.
Avem trei programe TV și internet pe mobil. Dacă nu eram cu
Ciprian, înnebuneam”.

Ar mai fi de spus că, după cei doi români, a ajuns în Iran încă
un băcăuan, Marian Tănasă, care joacă la Aluminium Hormozgan, cu un
eșalon mai sus decât David și Manea.

50
de meciuri are Daniel David în Liga I, toate sub culorile
Bacăului

90
de minute în plus este diferența de fus orar a Iranului
față de România

75
de milioane este numărul estimativ de locuitori al
Iranului, aproape 60% din populație având sub 35 de
ani

1
dolar valorează 10.355 de riali iar 1 leu este 3.175 de
riali

Iosif Tâlvan a fost primul român care a jucat în Iran, în
sezonul 2003-2004, la Pegah Gilan, club actualmente desființat

„Avem trei programe TV și Internet doar pe mobil. Stăm numai în
casă, ca bolnavii”, Daniel David, fundaș Gostaresh Foolad Novin

„În România, dacă vedeai doi-trei metri de kinotape
(n.r. – benzi adezive speciale pentru rupturi musculare și alte
accidentări) la club era boierie. Aici au șase-șapte suluri în
permanență. Te poți îmbrăca în ele”,
Daniel David, fundaș
Gostaresh Foolad Novin

„Nu se pune problema să îmi iau aici soția și copilul.
Nu ar putea ieși pe stradă”
, Daniel David, fundaș
Gostaresh Foolad Novin

Anul 1389 în
lume

ª Mircea cel Bătrân era domnitorul Țării Românești
ª A avut loc celebra bătălie de la Kosovo Polje, între sârbi și
aliații lor creștini, conduși de prințul Lazăr al Serbiei, și
armata otomană, condusă de sultanul Murad I, în care au murit ambii
conducători de oști
ª Celebrul Baiazid din Scrisoarea a III-a a lui Eminescu îi ia
locul lui Murad, mort în bătălia mai sus menționată
ª Regina Margareta a Norvegiei și a Danemarcei îl învinge pe Albert
al Suediei, devenind conducătoarea celor trei regate
ª Papa Bonifaciu al IX-lea îi succede lui Urban al VI-lea
ª Anglia și Franța semnează un armistițiu în Războiul de 100 de
ani, încheind a doua fază a acestui conflict, cunoscută sub numele
de Războiul Carolilor

Iranul – Republică
Islamică teocrată

ª revoluția din 1979 a transformat complet Iranul din
monarhie în republică islamică sub conducerea ayatollahului
Khomeini, liderul revoluției
ª în Iran există o poliție a îmbrăcămintei, care și în zilele
noastre, la schimbarea sezonului, stabilește ce se poartă (modele,
culori, croieli), astfel încât femeile să pară la fel
ª toți cei care sfidează tradițiile religioase sunt pasibili de
pedeapsa cu moartea. Bărbații persani nu folosesc cuvinte obscene,
nu beau alcool și nu joacă jocuri de noroc
ª femeile nu trebuie să-și arate niciun centimetru de piele, iar
când ies în oraș se învăluie din cap până în picioare și trebuie
neapărat să fie însoțite de un bărbat din familie
ª femeile musulmane se pot căsători doar cu musulmani. Bărbații, în
schimb, se pot căsători și cu femei creștine sau evreice
ª avortul este ilegal, astfel că de la revoluția din 1979 Iranul
și-a dublat populația, de la 39 de milioane la 75
ª femeile din Iran nu pot fi acuzate că au întreținut relații
sexuale în afara căsătoriei decât dacă există patru martori sau
dacă o fată nemăritată rămâne însărcinată
ª cea mai cunoscută femeie a culturii persane este Șeherezada,
povestitoarea celor 1.001 de nopți
ª actualul lider al Iranului, președintele Ahmadinejad, este un
critic vehement al SUA și Israel. Programul nuclear al Iranului
face tema unei controverse internaționale

„Au
sacrificat o oaie ca să alunge ghinionul”

Fotbalul iranian are momentele lui aparte, iar David spune că ar
putea scrie lejer o carte despre tot ce se întâmplă acolo.

Nivelul ligii este destul de modest, la meciurile de acasă ale
Gostaresh Foolad Novin venind 200-300 de spectatori. Cât privește
tactica folosită în liga a treia iraniană, aceasta este sublimă,
dar lipsește cu desăvârșire. Iranienii joacă fotbal după ureche,
pleacă șapte în atac și se mai întoarce doar unul în apărare. Deși
Gostaresh joacă un 4-3-3, David mărturisește că nu i-a văzut pe
atacanți să coboare vreodată în propria jumătate. I s-a răspuns că
treaba lor e să dea gol, nu să se apere. Mai mult, dacă sunt în
avantaj, începe spectacolul tragerilor de timp cu simulări de
faulturi și tăvăleli pe jos de parcă ar fi pe moarte, iar arbitrii
nu iau nicio măsură împotriva lor.

Rugăciuni și sacrificare de animale pentru
victorie

Cei doi români au avut mai multe șocuri la partidele disputate
de echipa lor. Primul a fost când au văzut că înainte de fiecare
meci jucătorii se așază într‑un fel de cerc, se țin de mâini și se
roagă. Al doilea a venit după primele două meciuri, un egal și un
eșec, când au văzut că a fost adusă o oaie lângă teren și
sacrificată pentru a înlătura ghinionul de la echipă. Evident că în
meciul următor Gostaresh a câștigat.

Deplasări cu avionul, costume de prezentare și dotări de
top

Deși se află cu 600 de ani în urma Europei, calendaristic
vorbind, condițiile de la echipa la care joacă Daniel sunt cele mai
bune din întreaga ligă. Patronul deține o firmă de curse aeriene,
care apare și ca sponsor pe tricouri, așa că deplasările se fac
numai cu avionul. Echipa are costume de prezentare și nu duce lipsă
de medicamentație și alte dotări necesare pentru desfășurarea
activității fotbalistice, așa cum e la cluburile din Europa.
Bugetul echipei este undeva la un milion de dolari, dorindu-se
promovarea în al doilea eșalon.

Medie de 60.000 de spectatori în prima ligă

În orașul Tabriz, în care se află David și Manea, mai joacă și
alte echipe, dar în eșaloane superioare, așa că cei doi români au
avut șansa de a vedea și un derby din prima ligă. Pe
„Yadegar-e-Emam”, un stadion construit în stâncă, ex-băcăuanii au
prins un meci al celor de la Teraktor, la care au asistat aproape
100.000 de spectatori, în condițiile în care media e de circa
60.000 de oameni pe meci. Motivul unei astfel de afluențe este
explicat de David prin faptul că naționala Iranului este alcătuită
doar din cei care joacă în țară.

3
mii de locuri are stadionul pe care joacă echipa lui
David

„Iranienii joacă fotbalul după ureche. Teoretic evoluăm
într-un sistem 4-3-3, dar, practic, tactica nu există de nicio
culoare. Se duc câte șapte în atac și dacă se întoarce unul pe fază
de apărare e bine”,
Daniel David, fundaș Gostaresh Foolad
Novin

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Neverosimil! De ce au renunțat chinezii la Andrea Compagno, după 17 goluri în 26 de meciuri
Neverosimil! De ce au renunțat chinezii la Andrea Compagno, după 17 goluri în 26 de meciuri
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
BREAKING NEWS | Cumpără din nou! Dan Şucu face o nouă tranzacţie în Italia, până la 100%:
BREAKING NEWS | Cumpără din nou! Dan Şucu face o nouă tranzacţie în Italia, până la 100%: "Va fi prezentat…
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich:
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Vâscul este VINDECĂTOR! Puțini știu cum trebuie folosită planta de fapt
Vâscul este VINDECĂTOR! Puțini știu cum trebuie folosită planta de fapt
Decizia radicală luată de Cristi Borcea. Ce se întâmplă cu averea milionarului român
Decizia radicală luată de Cristi Borcea. Ce se întâmplă cu averea milionarului român
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Proprietarii de case și terenuri, obligați să plătească. Taxe majorate cu 38% din 2025. NU scapă nimeni
Proprietarii de case și terenuri, obligați să plătească. Taxe majorate cu 38% din 2025. NU scapă nimeni
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Antrenorul Petrolului Ploieşti şi-a anunţat demisia
Antrenorul Petrolului Ploieşti şi-a anunţat demisia
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
×